Câștigați puțin? Sau mai puțin decât v-ați fi așteptat? Chiar dacă vi se pare imposibil, puteți economisi într-un an până la 1378 lei foarte simplu. Cum?
Nu contează cât câștigați. Suma de 1378 lei veți reuși să o economisiți și din cel mai mic salariu. Este suficient să acceptați provocarea de 52 de săptămâni. În cadrul acestei provocări veți pune deoparte săptămânal o sumă de bani egală cu numărul de serie al săptămânii respective timp de 52 de săptămâni. Adică, în prima săptămână veți pune deoparte 1 leu, a doua săptămână 2 lei, 3 lei și tot așa până la a 52-a săptămână când veți pune deoparte 52 lei. Regulile sunt explicate în acest tabel:
Motivați-vă
Pentru a reuși să duceți la capăt provocarea stabiliți-vă un țel. Pentru ce doriți să economisiți? Pentru cadourile de Crăciun sau pentru ceva ce v-ați dorit demult dar nu ați putut avea? Eventual puteți folosi suma econimisită ca rezervă pentru când veți avea nevoie de un nou aparat electrocasnic în casă, spre exemplu. Motivația puternică este baza. La început este suficient să renunțați la cafeluța din oraș, iar pe parcurs veți găsi noi metode care vă vor ajuta să puneți deoparte sume din ce în ce mai mari. Nu doar că veți economisi dar veți și realiza câți bani cheltuiți pe lucruri inutile.
Cum să economisiți simplu?
În afară de cafeluța menționată, puteți economisi sume mici de bani și prin alte metode foarte simple cum ar fi:
✓ faceți-vă cumpărăturile online – reușiți astfel să comparați prețurile și în plus puteți profita de numeroase promoții și reduceri, de exemplu puteți folosi cupoanele și codurile noastre de reducere,
✓ cumpărați ambalaje mari – cumpărând ambalaje mari obțineți prețuri mai avantajoase iar când este vorba despre produse neperisabile, ieșiți doar în câștig,
✓ gătiți acasă – prânzurile zilnice la restaurant fac parte din cheltuielile care împovărează cel mai mult bugetul,
✓ economisiți energia – faceți duș rapid și nu uitați lumina aprinsă, veți economisi astfel sute de lei anual,
✓ diminuați bugetul pentru transport – în loc să luați taxiul folosiți transportul în comun, în loc să mergeți cu autobuzul mergeți pe jos și folosiți metode eficiente pentru a economisi combustibilul atunci când conduceți
✓ nu cumpărați ziare și reviste– majoritatea informației o veți găsi gratis pe internet.
Chiar și prin aceste metode simple veți economisi săptămânal zeci de lei iar provocarea de 52 de săptămâni nu va fi o problemă pentru dumneavoastră.